
Pentru o parte din muncitorii din Teleorman, naveta zilnica pe infrastructura actuala sau pe orice infrastructura, nu este o soluție.
Sunt localități, întregi, rupte de orice infrastructura actuala, localități care au acces doar cu microbuze sau cu mașina personală. Pentru aceste localități împrăștiate ineficient in teritoriu, infrastructura de transport eficientă nu va fi fezabila nici in viitor.
Din aceasta cauza, ei nu pot avea acces la joburile normale, cu program normal.
Foarte mulți lucrează in ture prelungite sau 12 cu 24, joburi pentru care se acoperă, cât de cât, cu o naveta de doua ori pe săptămâna.
In lipsa unei planificări teritoriale eficiente ca și concentrare a populației și a unei infrastructuri moderne și accesibile ca preț, ideal ar fi o naveta săptămânală și locuințe temporare pentru joburi normale cu program 8-16 sau 9-18 sau lucru in schimburi de seara sau noapte pentru fabricile și afacerile care au explodat in jurul centurii București.
Sa nu uitam de locuințele de serviciu sau locuințe muncitorești date spre chirie minima, locuințe folosite in trecut dar și in prezent de toate administrațiile europene, un fel de cămine temporare pentru muncitori dar pentru studenții stagiari/muncitori . Aceste locuințe “social utilitare” trebuie sa fie durabile, ușor de întreținut și simple.
Trebuie evitata transformarea acestora in locuința permanenta sau fond de specula/pomană imobiliară desfășurată de primarii împreuna cu diverși investitori, așa cum se întâmpla cu locuințele ANL, cu parcarea tixita de mașini de lux.
- In concluzie, in Teleorman, principala piedica este transportul și locuirea:
1. Planificare urbană și concentrarea/atragerea/încurajarea populației in jurul nodurilor/localităților importante care au infrastructura (Roșiori, Alexandria, Turnu Măgurele, etc.
2. Imbunatatirea legăturii feroviare între București și Roșiori-Alexandria-Turnu
3. Locuinte reale pentru muncitori sau pentru stutentii muncitori/stagiari. Locuintele de serviciu pot fi amplasate in Orașul principal – București dar și in celelalte orașe – Alexandria, Roșiori, Turnu, etc - Muncitorii din județ pot avea o naveta zilnică între Noduri și una săptămânală de la noduri la localitățile împrăștiate, din teritoriu.
http://www.economica.net/1-8-milioane-de-romani-muncesc-in-alta-localitate
http://adevarul.ro/locale/targoviste/chinul-trebuie-indure-zilnic-navetistii-muncesc-bucuresti