Perioada de tranziție de la Windows la Apple a trecut. Instalarea și setarea a durat cam trei zile cu aplicațiile de bază, apoi încă o săptămână cu setări și ajustări.
După instalare am făcut o listă cu toate aplicațiile. Lista este în articolul 100 aplicatii pentru productivitate
Am luat două iMac-uri refabricate pentru a doua tinerețe, fabricate înainte de 2019, cu sistem de operare pe vechile procesoare de la Intel, în speranța că vor fi mai compatibile cu Autocarul LT. Apoi am realizat că iMac e cea mai bună variantă ținând cont că sunt singurele ecrane 5K pe care se vede exact cum se vede pe o hârtie foto printată la calitate maximă. Credeam că 2k e suficient pe monitoare separate și știu că 4k e scanat în mod intenționat incorect de iMac și de toate laptopurile de la Apple. Nu știu cum e scanat de noile serii M de la Apple. (apele Mini)
Aproape tot ce se poate lucra pe PC se poate lucra și pe Mac, mai puțin lucrul în Blender care va rămâne în continuare pe Windows, încă nu am toate setările și librăriile făcute pentru Blender să funcționeze pe Mac.
Programul Autocad LT zboară pe PC, pe Mac este slab optimizat, pare a fi un program total diferit, alte meniuri sau lipsă meniuri… Dacă pentru Windows mi se părea că e un soft nefinisat – abandonat, cel de Mac pare a fi un soft free pentru amatori. Poate și din cauză că oricum încă sunt învățat de 20 de ani cu cel de pe PC.
La fel cum fac cu Blender, dacă am de lucru cu multiple fișiere xref cu lucru cursiv la un proiect tehnic, trec în orele respective pe PC.
Pentru lucru combinat, cu operațiuni diverse, iMac-ul e ca un instrument de creație de dragul creației. Photoshopul e mult mai bine optimizat pentru Mac, deși este și acesta un program la fel ca Autocarul LT. Pe ambele au pus câteva butoane și comenzi aproape inutile pe care încasează subscripții anuale de sute de euro, fără să inoveze, fără comunitate, fără rafinarea aceea ce există bun, doar cosmetizări ieftine, nimic profund și subtil.
—
“Cubism
Mișcare artistică inovatoare, de la începutul secolului, cu profunde repercusiuni asupra modalității moderne de înțelegere a artei și a relațiilor sale cu realitatea. Încercarea de a defini obiectul și poziția sa în spațiu prin forme geometrice riguroase, asemănătoare cristalelor.
O formă de evadare într-o lume de claritate și de ordine intelectuală.
Inaugurarea dreptului artistului modern de a gândi și organiza plastic lumea în loc de a o copia.
(extras din Dicționar de estetică generală, 1972)”
